In Cartea Vieţii a mai intors o filă

Din focul apring a ramas scânteie,

Născându-se pe sine - acea copilă

Acum este femeie.

                                                                                                Kristina Kamara

Am strâns din nou in braţe cămaşa invechită

Dar ai fugit de mult din ea

Când Tu şi Noi şi Mâine nu există,

azi mai insemn ceva?

Acelaşi ego steril

Imi inundă cu abundenţă fiinţa.

Cu atâta inerţie- din vene venin

Imi strânge in lanţuri silinţa.

Mortificat pe chip ti-e zâmbetul murdar

Te-arunc, te-ncui in umbra ultimului sertar.

Converg spre tine vise, abstracte idealuri

Si-mi curg din nou pe faţă frustrările in valuri.

Esti tot ce vreau sa fiu, şi eu-nimic

Te desenez din litere, albastru mozaic,

Doar mâna te mai simte,

cand mintea imi e goală

sufletul fierbinte

a sângerat pe coală.

Un Univers intreg te cere si te strigă

Cu pumnii incleştaţi si fruntea increţită.

Am strâns din nou in braţe cămaşa invechită

Dar ai fugit de mult din ea

Când Tu şi Noi şi Mâine nu există,

azi mai insemn ceva?...

                                                                  Kristina Kamara

Cuprinzi cu palmele

Obraz de jar

Si-nchizi sintagmele

In râs amar.

Din sute de alte minciuni

Te chinui, te zbaţi să te naşti

Ca să te-arăţi intregii lumi,

Cel mai curajos dintre laşi.

                                                           Kristina Kamara

Se prabuşeşte timpul

Pe marginea visării

Ne-nghite pe-amândoi

Dar separat, in umbră.

Ne-nvăluie tăcerea

Din pântecul uitării

Cu ascuţite vorbe

Tai aripa crescândă.

Din pâlpâiri de geană

Răsar cristale moarte

Pe care sufletul, de teamă,

Nu vrea sa le mai poarte.

                                                                Kristina Kamara

Te vad prin timpul ce trece
ca printr-o perdea de fum...
Esti tot mai departe, apatic si rece,
esti tot mai Acolo si tocmai acum.

Am incercat sa te-nghet, am incercat sa te sting,
am incercat sa te-arunc si-am vrut sa te prind.
M-ai decupat din tine si m-ai lipit pe ziduri,
sarutul de pe frunte s-a adancit in riduri.
Pupila se umple in palpairi de lanterna
si plansul si vina se-ngroapa in perna.
Cu pumnii lovesc in fum de tigara
si sangele-n tample pulseaza si zbiara.








                                                        Kristina Kamara

Cartea mea a ramas deschisa
cand cartea ta era deja scrisa.

Nu-nchide coperta, stransoarea ma sugruma,
intunericul ma sperie si randuri se aduna,
ma-ncolacesc ostentativ precum un sarpe
care-si saruta victima inainte de moarte.









                                                          Kristina Kamara

Vreau toamna sa-mi arate
ca inca e speranta
si inima sa-ngroape
iluzii la distanta.
Vreau iarna sa-mi inghete
pulsul in artere
si timpul sa ma-nvete
zborul din cadere.


Vreau noaptea rece sa se lase
peste faramele din tine,
sa curga ura, sa cada oase
si sa te scot din mine.
Te vreau plecat si ma vreau vie!
Ma vreau asa cum eram ieri,
vreau gandul meu sa nu mai fie
aplatizat de indoieli.



.............................................






                                                        Kristina Kamara