In Cartea Vieţii a mai intors o filă

Din focul apring a ramas scânteie,

Născându-se pe sine - acea copilă

Acum este femeie.

                                                                                                Kristina Kamara

Am strâns din nou in braţe cămaşa invechită

Dar ai fugit de mult din ea

Când Tu şi Noi şi Mâine nu există,

azi mai insemn ceva?

Acelaşi ego steril

Imi inundă cu abundenţă fiinţa.

Cu atâta inerţie- din vene venin

Imi strânge in lanţuri silinţa.

Mortificat pe chip ti-e zâmbetul murdar

Te-arunc, te-ncui in umbra ultimului sertar.

Converg spre tine vise, abstracte idealuri

Si-mi curg din nou pe faţă frustrările in valuri.

Esti tot ce vreau sa fiu, şi eu-nimic

Te desenez din litere, albastru mozaic,

Doar mâna te mai simte,

cand mintea imi e goală

sufletul fierbinte

a sângerat pe coală.

Un Univers intreg te cere si te strigă

Cu pumnii incleştaţi si fruntea increţită.

Am strâns din nou in braţe cămaşa invechită

Dar ai fugit de mult din ea

Când Tu şi Noi şi Mâine nu există,

azi mai insemn ceva?...

                                                                  Kristina Kamara

Cuprinzi cu palmele

Obraz de jar

Si-nchizi sintagmele

In râs amar.

Din sute de alte minciuni

Te chinui, te zbaţi să te naşti

Ca să te-arăţi intregii lumi,

Cel mai curajos dintre laşi.

                                                           Kristina Kamara

Se prabuşeşte timpul

Pe marginea visării

Ne-nghite pe-amândoi

Dar separat, in umbră.

Ne-nvăluie tăcerea

Din pântecul uitării

Cu ascuţite vorbe

Tai aripa crescândă.

Din pâlpâiri de geană

Răsar cristale moarte

Pe care sufletul, de teamă,

Nu vrea sa le mai poarte.

                                                                Kristina Kamara