Ne smulge vântul amintirea

Si cade sufletul din noi

Se-mpart şi băncile din parc

Impar, din doi in doi.

Nici n-am ştiut când ai plecat

Simţeam in piept doar gol rotund

Pătruns de fumul de ţigară

Simţeam pereţii cum mă strâng.

Si timpul s-a lipit in colţuri

Si s-a facut intreg şi drept

Azi, peste ani mă plimb in parcuri

Tot cu un gol rotund in piept.

Te port intre ventriculi

Cum poartă un nostalgic o poză veche in sertar

La fel de şters, de alb şi negru

…de murdar.

Te-nchid in amintiri

Cum se inchide o poartă de biserică in vineri

Poate-ai fost orb, poate-am fost amândoi

Prea tineri.

Scriu filosofii azi

Despre un om ce-n loc de inimă are-o carte

Scrisă in dezgust, cu litere fluide

Si nemoarte.

In pupila fixă

Mă strângi si mă intorci pe dinafară

Să zgârii lutul incă neuscat

Ultima oară.

La marginea durerii

m-am născut din frunze

din unde şi particule de praf

si mă aşez tăcută

pe colţul de bordură

in unghiul in care m-ai lăsat.

Cu mâna tremurândă

Pun zgomotul pe coală

Te strig in linii curbe, in cratime şi punct

Să mi te scot din tâmplă

Să mi te scurg din piele

Tu intri mai acut si mai adânc.

E zgomot tare intre noi,

cum n-a fost niciodată

iţi ceri coasta inapoi…

fundalul se estompează

Si lumina tace

Sunt vie şi sunt trează?

M-apasă pe torace

Forma spatelui tău cu relief montan

din care glasul meu ricoşează

a trecut o oră, se simte ca un an

se simte ca un ciob ce penetrează…

in imbraţişarea coastelor noastre

te caut, te cer şi te strig

un aranjament standardizat de oase

atat am rămas şi mi-e frig…

Am un fel de Paradis al meu

Unde nimic nu doare

Si niciun ochi nu plânge

Rupt din liniştea lui Dumnezeu

Ireal, fără constrângeri.

Am colţul meu uitat de lume

E necreat si nenăscut

E singular si fără nume

Fără sfârşit, fără-nceput.

O hartă fără margini

Cu relief abstract

Zidită din imagini

De alb imaculat.

Acolo pe bordură

Te-aşteaptă Ea pe Tine

Bucata de făptură

Si-un om ce nu mai vine.

Femeie visătoare

Colorând un cer

Prea golit de stele

Si prea efemer

Femeie visătoare

c-o inimă absurdă

aruncând-o-n mare

incearcă s-o ascundă.

Nepământeană umbră

Smulsă din Abis

Inmormântează-te-n adâncuri

La margine de vis

Scriu in toate direcţiile

Scriu afon, incert şi fad

Pictur din peniţă toate obiecţiile

Mă-mpiedic de puncte şi cad.

Scriu albastru, aiurit

Cu pornire, cu revanşă, cu nevroză

Scriu că-i inutil să ţip

Când celulele-au intrat in apoptoză.

Scriu de tine şi de lume şi de noi

Scriu de tot ce mă-nconjoară

Cere-ţi versurile inapoi

Semnul de-ntrebare le omoară.

Scriu de toamnă si de vânt

Scriu de ce credeam că sunt

Scriu…

 să las sufletul subţire

Inc-o dată să  respire.