De-ai ştii...

Din aceeaşi umbră

Mi te naşti mereu.

Şi apui tot umbră

-bipolar ecou.

“-Hai să ne-aruncam din nou

în nevăzute ape!”

Dar glasul meu în glasul tău

De azi nu mai încape.

Sonorizezi trecutul

În trei-patru silabe,

Şi-mi smulgi atent din tâmplă

Versuri în cascade.

Mâna obosită

Încearcă să le scrie

Sub ochii tăi de sticlă

Sunt pete pe hârtie.

De-ai ştii că printre rânduri

Mi te naşti mereu…

N-aş mai fi o umbră,

N-ai mai fi ateu.

                                                                           

                                                                             Kristina Kamara